VALU(L)

Am recepţionat cu mare întârziere şi absolut întâmplător o leapşă adresată mie de IdeiSH:

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Nu folosesc semne de carte! Ţin uşor minte numărul paginii sau locul aproximativ unde m-am oprit cu lectura.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Ultima carte primită drept cadou a fost “Taina care mă apără” de Grigore Vieru.
3. Citiţi în baie?
Citesc oriunde!
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Am scris două cărţi, dar cred şi sper că cea mai bună carte încă urmează s-o scriu.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Prefer să-mi alcătuiesc singur “colecţiile” de cărţi.
6. Care este cartea preferată?
Viaţa!
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Recitesc sistematic cărţi de specialitate, cărţi de aforisme.
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Mi-ar fi interesant să observ diferenţa dintre omul real şi imaginea “abstractă” pe care mi-am creat-o despre autor. Mi-ar părea rău dacă omul real ar păli în faţa celui imaginat.
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Da! Cu cineva căruia îi este interesant ceea ce povestesc.
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
O carte bună – indiferent dacă e artistică sau mai specială.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Cărţi bune şi cât mai multe. Aş putea spune care cărţi să nu se citească: cărţi care instigă la ură, violenţă, adică cărţile care promovează răul şi incultura în orice ipostază ar apărea.
12. Care este locul preferat pentru lectură?
Un loc mai izolat unde să nu mă sustragă nimeni de la lectură.
13. Când citiţi, ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Depinde şi de carte… Unele cărţi “cer” linişte, altele se citesc mai bine pe un fon muzical.
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Da!
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Citesc cărţi şi cumpărate, şi de la bibliotecă, şi din Internet, şi împrumutate, şi…
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
E un lucru absolut necesar vieţii – ca apa şi aerul!

Transmit leapşa cu plăcere lui Teo Negură!

Un articol scris de Aurelian Silvestru pentru Vocea Basarabiei (www.voceabasarabiei.net):

“Există sute şi mii de arcuri de triumf.

Dar, straniu…

În marmoră sunt dăltuite doar nume de regi, de împăraţi şi mari conducători de oşti.

- Oare chiar numai ei s-au avântat în luptă? Ei s-au jertfit. Ei au căzut pe metereze?

Alexandru Macedon a cucerit întreaga lume. Oare de unul singur? Napoleon a intrat victorios în Moscova. Oare fără să aibă lângă dânsul măcar un singur toboşar? Traian a fost luat prin surprindere de către daci într-un defileu dintre Carpaţi. Oare chiar nimeni n-a căzut în luptă când a străpuns încercuirea lor? Filip al Spaniei a plâns ca un copil în ziua când i-a pierit întreaga flotă. Oare nici măcar o mamă care ştia că fiul ei servea pe una din corăbiile scufundate n-a vărsat şi ea lacrimi amare?

Cine l-a ajutat pe Cezar să scoată din flăcări manuscrisele Bibliotecii din Alexandria?  Cine i-a oprit pe hunii lui Atila când acesta venise să devasteze Roma? Cine a pus ultima piatră în Marile Piramide egiptene?

Doar regii? Doar împăraţii? Doar marii conducători de oşti?

Sigur că nu! Aceştea, de regulă, îşi atribuie gloria pe care o câştigă alţii, cei care îşi dau seama că este mult mai onorabil să meriţi o cinste, fără s-o ai, decât s-o ai, fără s-o meriţi…

Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, atribuirea slavei a depins întotdeauna de putere, de liderii care au fost preocupaţi, în primul rând, de propria mărire.

Totuşi, dacă aceşti lideri au tupeul să-şi atribuie un merit obţinut prin conlucrarea generală, de ce nu au şi curajul să-şi asume eşecul cauzat de neputinţa personală? De ce (odată detronaţi de la putere) nu recunosc că au greşit, că sărăcia sau corupţia sunt consecinţe ale proastei lor conduceri? De ce refuză să vină în faţa poporului şi să se pocăiască? De ce nu spun cinstit că ne-au furat şi ne-au vândut străinilor? De ce dau vina pe alţii şi caută cu înfrigurare un „ţap ispăşitor”?

Oare nu din cauză că puterea dă naştere la ticăloşie, iar cei contaminaţi de ea sunt gata să-şi vândă fraţii, să trădeze, să treacă de partea adversarilor, numai să rămână acolo, sus, pe scenă, într-un spectacol ieftin, dar aducător de slavă?

În anul 1830, în Franţa, a avut loc o revoluţie „de catifea”. Trei zile la rând, Parisul a fost tulburat de ciocnirile dintre adepţii monarhişti şi cei republicani. Talleyrand (un ministru nestatornic, care s-a împăcat bine şi cu regele, şi cu Napoleon) stătea la fereastra palatului său şi asculta atent clopotele care vesteau extinderea mişcării răsculaţilor. Şi, cum dangătul lor se auzea din ce în ce mai aproape, a pus o mână pe umărul secretarului său şi a rostit:

- Vezi? Câştigă ai noştri.

- Dar care sunt „ai noştri”? nu s-a dumirit secretarul.

- Am să-ţi spun mâine, când totul se va termina, i-a răspuns Talleyrand care niciodată nu scăpa ocazia să treacă de partea învingătorilor.

Am avut şi noi nu prea demult o situaţie asemănătoare, când o mână de „patrioţi” au deturnat mişcarea de eliberare naţională şi ne-au făcut să nu mai ştim care sunt „ai noştri” şi care sunt „ai lor”…

Nici un viciu nu merită mai mult dispreţ decât trădarea. „Pe trădători, spunea Tacit, îi dispreţuiesc până şi cei cărora le-au făcut servicii”.

În anul 1220, hoardele lui Genghis-Han au asediat Samarcandul – capitala imperiului musulman condus de Muhammad, un şah uzbec. Ştiind cât de necruţător era mongolul cu cei care i se împotriveau, treizeci de mii de turci, care păzeau oraşul, l-au trădat pe şah, au depus armele şi au trecut de partea invadatorilor. Mongolii s-au bucurat, i-au hrănit, le-au dat haine curate, iar în a treia noapte, din ordinul lui Genghis-Han, i-au măcelărit pe toţi delaolaltă.

- Niciodată să nu vă încredeţi în cei care îşi trădează neamul! a rostit marele han înainte de măcel.

Trei secole mai târziu (în anul 1574), pe malul lacului Cahul, s-a dat o mare bătălie între oastea lui Ioan-Vodă cel Cumplit şi turcii care invadaseră Moldova.

Oastea musulmană era de câteva ori mai numeroasă, dar Ioan-Vodă, fiind un mare strateg militar, a reuşit să-i dea o lovitură atât de cruntă, încât garnizoana otomană, care stătea la pândă dincolo de Dunăre, a crezut că bătălia e pierdută şi a   luat-o la fugă. Acum totul depindea de cavalerie. Anume ea urma să transforme panica într-o victorie.

Cele cinci regimente de călăreţi, alcătuite din boieri şi boiernaşi, erau conduse de pârcălabul Ieremia Golia, prietenul lui Ioan-Vodă. Domnitorul împărţise cu el amarul străinătăţii. Ajuns la putere, Vodă l-a răsplătit cu de toate: cu bani, cu titluri, cu moşii. Venise timpul ca şi Ieremia să-l răsplătească, în sfârşit, cu biruinţa pe care aproape că o avea în mână.

Dar…

Porniţi la atac, cavalerii – în frunte cu pârcălabul – dintr-odată şi-au încetinit galopul, şi-au ridicat căciulele pe suliţi, au coborât drapelul de luptă şi… au trecut de partea turcilor.

Nimic mai înfiorător decât momentul în care vezi cu ochii tăi cum cel mai bun prieten te trădează! O descurajare generală a cuprins oastea română.

- Fraţilor! s-a adresat atunci Ioan-Vodă către oştenii săi. Îmbărbătaţi-vă şi nu lăsaţi în viaţă nici un vânzător de ţară!

Ca niciodată de precise, toate armele, toate tunurile noastre au lovit în trădători. Într-un sfert de oră, nici măcar un singur mişel n-a mai rămas în viaţă…

A rămas, totuşi, amărăciunea acelei amintiri pe care o simţim de fiecare dată când ne gândim la barbaria născătoare de trădare…

Oare Isus Hristos a avut şi El aceiaşi tresărire şi acelaş gust amar când a descoperit că Iuda L-a vândut pentru o pungă de arginţi?

Unii încearcă să mă convingă că, fără Iuda, n-ar fi existat Isus sau, altfel zis: fără trădare n-ar fi existat credinţă.

Prostii! Sunt ferm convins că mântuirea noastră a venit din dragoste – nu din trădare, din adevăr – nu din minciună, prin jertfa adusă de lumină – nu de întuneric.

Sigur, trădarea e o mare încercare, poate una dintre cele mai insuportabile pentru oamenii cinstiţi, dar dacă, din când în când, suntem loviţi de trăsnetul înşelăciunii, e pentru că Bunul Dumnezeu pune cele mai grele încercări pe umerii celor mai de nădejde fii şi fiice ale Sale. De noi depinde cum vom ieşi din asta: înfrânţi şi speriaţi sau cu fruntea sus şi inima curată.

Nimeni nu este atât de mare, încât să nu încapă într-un mormânt, dar nicăieri în lume nu există morminte în care trădătorii să-şi găsească liniştea de veci…”

Afară ninge… Timpul e posomorât, dar în suflet e lumină… Şi vine ea de la câteva evenimente…

Ieri ne-am reamintit de părinţi, împreună cu cei care i-au respectat şi au ţinut la ei… Prin copii, prin urmaşi, prin fapte oamenii sunt nemuritori… Chiar dacă fiinţa fizică nu mai este…

Şi azi e zi importantă… E sărbătoare, inclusiv şi pentru părinţi, chiar dacă nu mai sunt…

E ziua ta frate Vlad!

Ne despart sute de kilometri… Eşti departe de casă… De locurile dragi… Dar sunt convins că ale tale gânduri sunt la noi, precum şi ale noastre sunt la tine…

Îţi dorim ca sănătatea să te însoţească mereu… Lumina din suflet să-ţi lumineze toate căile vieţii… Să-ţi fie mereu alături prietenii: şi la bine, şi în momentele dificile… Să ai succes în activităţile pe care le desfăşori… Să ai bucurii de la cei dragi…

Fericire şi tot binele din lume ţie îţi dorim!

La Mulţi Ani, frate Vlad!

Un editorial de la “Vocea Basarabiei” de Valeriu Saharneanu, dedicat lui Grigore Vieru, de la moartea căruia azi se împlineşte un an… (www.voceabasarabiei.net)

“Cu un an în urmă, la 18 ianuarie, după 48 de ore de suferinţă, de plutire între cer şi pământ, se desparte de noi, cel mai iubit dintre pământeni, poetul şi cetăţeanul, Grigore Vieru. Plăpânda lui făptură din viaţa de aievea ni s-a arătat în acele zile de doliu naţional renăscută, ca Pasărea Phoenix,  întro uriaşă forţă a iubirii. A iubirii de Libertate pentru care verbul marelui Poet a lucrat neobost în toţi anii lui de viaţă. Moartea Poetului s-a întâmplat în plin dezmăţ comunist. Miza grea a anului care abia începuse erau alegerile parlamentare. Iar miza alegerilor erau averile clanului de la putere. Clanul îşi făcuseră din stat un business extrem de profitabil.

Tunurile mediatice ale regimului băteau necruţător în tot ce prezenta pericol pentru partida puterii. Grigore Vieru a fost printre ţintele importante ale killerilor de la Moldova Suverană, Flux, NIT şi Euro TV. Bătând în el, atacatorii urmăreau două scopuri: Primul – să îl doboare pe cel mai mare român basarabean al contemporaneităţii, simbolul luptei pentru unitate şi reîntregire naţională, liderul lor spiritual. Al doilea – doborându-l pe Vieru, să descurajeze Mişcasrea de eliberare naţională care a renăscut din cenuşa primului val al anilor 90.

De două ori glonţii acestor ucigaşi i-au străpuns inima-i firavă. Nu avea, ca orice heruvim, ca orice poet autentic, scuturi de imunitate pe care să le ridice în faţa brutelor atacând în haită. Doborât o dată, doborât a doua oară, Vieru se ridica din nou şi le stătea în cale. Vieru simţea, că dacă Voronin şi Roşca se întăresc pentru încă patru ani la Putere, dezmăţul antiromânesc va căpăta proporţii inimaginabile, iar prima jertfă aveau să fie copiii şi tineretul ieşiţi cu miile, ca florile primăvara, dintre cotoarele Albinuţei sale. Cine să stea în cale acestui imens pericol? Or, Vieru, trecut de şaptezeci, înţelegea că nu poate conta pe o a doua viaţă pe care să şi-o consacre iarăşi luptei pentru libertatea acestei generaţii. Pentru ea, el îşi scrisese deja Testamentul. Vieru credea că îşi făcuse deja datoria, rezistând în faţa unui imperiu sovietic şi învingându-l, trecând prin umilinţele provocare de criza de identitate a semenilor săi basarabeni, aducându-i pas cu pas, cu răbdare şi suferinţă către lumina conştiinţei de neam, a iubirii de patrie adevărată, a înţelegerii cine suntem, de unde venim, cine ne sunt fraţii, cine şi pentru ce ne dezbină.

Reapariţia în Basarabia şi provocările unui alt regim comunist, cu iz de naţionalism local de sorginte fundamentalistă şi de esenţă antiromânească l-au deprimat cumplit pe Poet în ultimii ani. A luat atitudine. Cauza vieţii lui era din nou în mare pericol. Anul trecut, la câteva zile de după Anul Nou, prin Chişinău se vorbea că Grigore Vieru se pregăteşte să intre în grevă în semn de protest faţă de guvernarea Voronin – Roşca. Semnul morţii şi al minciunii, al trădării şi al înbuibării pe spinarea sutelor de mii de basarabeni împrăştiaţi prin lume, al aroganţei, prostiei, ticăloşeniei şi lăcomiei atârna din nou de-asupra scumpei şi chinuitei lui Basarabii. Nervul lui, extrem de sensibil de Poet dat de la Dumnezeu, a simţit cu mult înainte de a ni se întâmpla, ceea ce avea să ni se întâmple în anul 2009. Cu ochii minţii lui lucide el a văzut viitorul nostru mult mai departe şi s-a îngrozit, fiindcă eram răsleţiţi, iar altă putinţă de a rezista în faţa tăvălugului care se apropia nu era decât în unitate: forţe politice sănătoase şi responsabile, cetăţeni conştienţi şi activi.

Jertfa lui supremă ne-a unit şi minunea s-a întâmplat. Anul 2009, cel care a început cu moartea iubitului Poet s-a încheiat cu victoria speranţei în ziua de mâine, în zilele anului 2010 şi a anilor ce vor urma. Cei care am avut norocul şi am fost aleşi să trăim acelaşi veac cu al lui Grigore Vieru, să nu uităm niciodată că îi datorăm câte o viaţă, fiindcă el, pe a lui, a pus-o fără pic de ezitare pe altarul Libertăţii noastre.”

De săptămâna viitoare încep cursul opţional “Iniţiere în Teoria Jocurilor prin Experimente” pentru studenţii anului doi de la specialitatea matematica aplicată! E un curs introductiv în teoria jocurilor, accesibil publicului larg. Cursul este specific deoarece mai întâi se formulează probleme simple (dar importante) din teoria jocurilor pe care studenţii le rezolvă, fără a cunoaşte materia teoretică. Apoi se predă şi materia teoretică.

Efectul acestui mod de predare este uluitor de interesant – studenţii simt şi înţeleg pe viu deosebirea dintre tezele teoretice (teorie) şi realitate.

Vor fi câteva seturi de probleme ce ţin de câteva subiecte din teoria jocurilor. Problemele sunt postate pe un site oferit de Ariel Rubinstein. Raspunsurile se inscriu on-line.

Sunt invitaţi să participe toţi doritorii, inclusiv acei care au trecut acest curs (ei înţeleg bine de ce ) E suficient sa va înscrieţi în Reţeaua Matematică pe adresa:

http://reteauamatematica.ning.com/

Aderaţi la grupul “Teoria Jocurilor” şi rezolvaţi problemele propuse. Sunt extrem de simple şi necesită doar logica elementară, precum şi experienţa de viaţa proprie.

În calitate de exemplu voi prezenta prima problemă (de luare a deciziei):

Un concurs minunat – ghiceşte 2/3 din medie

Fiecare student/participant alege un număr întreg între 0 şi 100 astfel ca să ghicească “2/3 din media răspunsurilor date de toţi studenţii cursului”.

Cel ce ghiceşte numărul cel mai apropiat de 2/3 din media tuturor răspunsurilor (media se rotunjeşte superior până la cel mai apropiat număr întreg), va obţine premiul anunţat de profesor (sau cel puţin va avea satisfacţia de a fi învingător!).

Ce număr alegi?

Aştept cu nerăbdare începerea acestui curs fascinant

Este oare învațător acel care învaţă pe cineva sau acel de la care cineva învaţă?

P.S. Răspunsuri uluitor de frumoase de la Dorin Stef pe adresa:
http://dorinstef.blog.com/nichita-in-maramures/
(Dorin Stef, A treisprezecea elegie. Evanghelia dupa Nichita, Editura Dacia, Colectia Discobolul, Cluj Napoca, 2007)
Inserez aici un fragment, fragment dedicat învăţătorului Nichita Stănescu. Vă invit să citiţi articolul/cartea integral.

“INVATATORUL

1. Spre sfârsitul vieţii, a devenit Învăţător. De la Aurelian citire: “Nichita, in ultima vreme, se numea singur «antrenor de ingeri» si incerca sa formeze cât mai multi poeti. A fost un mare pedagog de poezie”. (Aurelian Titu Dumitrescu, Album, 1984, p. 234)

2. Insa tot in acest timp, multi il iscodeau. Unii ii puneau la indoiala talentul, piz­muindu-l pentru harul cu care a fost binecuvântat.

3. Altii ii cercetau intelepciunea pentru a se hrani cu aceasta. Si mai erau altii, fari­seii, care il ispiteau, crezând ca se va poticni si il vor pierde.

4. Dar raspunsurile lui aveau o tarie care ii inspaimânta pe cei care il iscodeau. Si toti se intrebau de unde vine aceasta, fara sa se gaseasca un raspuns pe masura.

5. Odata, pe când plutea o floare de tei inlauntrul unei gândiri abstracte, iar desertul se umplea de lei si de plante,

6. un barbat din multime l-a intrebat: “Cine este Dumnezeul tau, Nichita?”.

7. Hristea a raspuns: “Nici eu nu stiu bine. Stiu doar ca el incepe cu sine si se sfâr­seste cu sine. Mai stiu ca nu-l vesteste nici o aura si nu-l urmeaza nici o coada de co­meta.

8. Din el nu strabate in afara nimic. De a ceea nu are chip si nici forma. De vazut nu se vede”. (Elegia intâia, 11 Elegii, 1966)

9. Altcineva s-a ridicat si a intrebat: “Omul este plamadit de Dumnezeu din lut?”

10. Plimbându-se printre oameni, Hristea ii privea printr-o prisma de culoare albastra: “Henry Coanda a spus ca omul este un accident hidraulic. Eu vin si zic: omul este un accident al luminii”. (Timpul ca lumina, Respirari, 1982)

11. “Dar lumina?”. “Lumina?”, a spus Nichita. “Intunecati intunericul si veti gasi portile luminii”. (Soclul pentru punct,Respirari, 1982)

12. Un gladiator l-a cercetat: “Exista un singur Dumnezeu sau nu?”

13. Nichita l-a apostrofat: “Ai grija, luptatorule, nu-ti pierde ochiul, pentru ca vor aduce si-ti vor aseza in orbita un zeu”. (Elegia a doua, getica, vol. 11 Elegii, 1966)

14. Multimea se minuna de raspunsurile Invatatorului si se facea noapte si-apoi zi si nimeni nu cuteza sa plece.

15. “De unde vine intelepciunea?”, a intrebat o adolescenta.

16. Asezându-se pe un butuc de lemn, Nichita a zis: “A fi intelept inseamna a stabili o ordine in mijlocul absurdului”. (Temporara suprimare a absurdului, in Respirari, 1982)

17. “Spune-ne, Invatatorule, tu cine esti? Esti Mesia?”, il rugau discipolii sai.

18. “Prin faptul ca sunt, lumea este”, a spus dintr-o rasuflare Nichita. Cuvintele sale au agitat multimea. Dar el a continuat:

19. “Prin faptul ca vad, lumea se lasa vazuta. Prin faptul ca simt, lumea se lasa simtita…” (Inavutirea lucrurilor, in Respirari, 1982)

20. Un batrân din apropierea lui l-a tras de pulovar: “Si ce ai inventat?”

21. “Stiinta pe care eu am inventat-o este atât de subtila, incât uneori se confunda cu firescul. Ea se numeste hemografie, adica scrierea cu tine insuti.

22. Aceasta scriere incearca sa opreasca in loc ceea ce nu poate fi oprit niciodata in loc; starea fericirii adica. Speranta secreta a celui care exista, adica.

23. Pricina secreta de a exista a celui care exista, adica”. (Hemografia, Respirari, 1982, p. 66)

24. “Tu, care le stii pe toate, spune-ne cum e dincolo de moarte?”, a intrebat un barbat sorbind dintr-o cupa cu vin.

25. “Am sa va spun ce cred. Luminiscenta putregaiului dintr-o padure, copil fiind, m-a pus pe gânduri. Starea lui de vis mi-a dat un sentiment ciudat.

26. Mai târziu mi-am imaginat lumina ca fiind starea de dinainte de nastere si starea de dupa moarte”. (Timpul ca lumina, Respirari, 1982)

27. Desi se bea vârtos, butoaiele de vin parca nu se goleau. Cineva a intrebat: “Trebu­iesc crezute visele?”

28. “Nu”, a raspuns Nichita. “Visele nu trebuiesc crezute. Ele trebuiesc, ca si vinurile bune, degustate, niciodata cu un alt gând in cap, decât acela al soiului de vita de vie din care au fost trase”. (Despre limbajul artistic, in Respirari, 1982)

29. “Si-atunci cum putem cunoaste viitorul?”, l-a intrebat un tânar.

30. “Nu stiu voi cum il veti cunoaste”, a zis Nichita. “Mie viitorul mi se infatiseaza sub forma unei vorbiri pronuntate de niste guri cu mult mai perfecte decât ale noastre”. (Omul-fanta, 11 Elegii, 1966)

31. Un preot s-a ridicat in picioare si a zis: “Daca e asa, vin si intreb: putem cunoaste si noi, oamenii, prezentul, trecutul si viitorul? Deci totul? Deci Adevarul?”

32. Abia in acel moment multimea baga de seama ca Invatatorul ezita. Si nu stia de ce.

33. Dupa un minut de tacere, Nichita a zis: “Unul dintre vechile mituri ale gânditorilor este acela de a descoperi adevarul intr-o singura cifra.

34. Va amintesc mitul foarte frumos si foarte vechi, mitul literei Aleph, care reprezinta nu numai faptura omului, dar, totodata, reprezinta punctul din Univers in care, daca esti plasat, realizezi tot Universul in mod global”. (Realul social si realul estetic, Respi­rari, 1982, p. 115)

35. Spunând toate acestea, Hristea s-a ridicat si a iesit din pustie impreuna cu dis­cipolii sai.

36. Pe când a ramas singur, s-a intrebat: “Doamne, ce fel de pâine voi mai fi fiind si eu, si pentru cine?” (Somnul si trezia)”

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpăna-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Intre dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimica,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

(1883, decembrie)

P.S. Afişez “Glossa” de ziua Marelui Poet… Epigraful blog-ului este anume din ea. E un lucru pe care demult ţineam să-l fac!
P.P.S. S-a mai întâmplat un eveniment important pentru mine în această zi… Am primit o mică, dar importantă distincţie…

Un discurs de recepţie senzaţional prezentat de profesorul Solomon Marcus în Aula Academiei Române…

Matematica şi… arta, poezia, lingvistica, educaţia, cultura, ştiinţa, istoria…

Portret spiritual al unui matematician…

Se citeşte dintr-o răsuflare!!!

1. Dacă eram o lună, aş fi fost… Martie
2. Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost… Luni
3. Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost… Dimineaţă
4. Dacă eram un animal marin, aş fi fost… Delfin
5. Dacă eram o direcţie, aş fi fost… Spre bine
6. Dacă eram o virtute, aş fi fost… Onestitate
7. Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost… Hristos
8. Dacă eram o planeta, aş fi fost… Pământ
9. Dacă eram un lichid, aş fi fost… Apă
10. Dacă eram o piatra, aş fi fost… Unghiulară
11. Dacă eram o pasăre, aş fi fost… Fenix
12. Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost… Eternitate
13. Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost… Orgă
14. Dacă eram o emoţie, aş fi fost… Bucurie
15. Dacă eram un sunet, aş fi fost… Acord
16. Dacă eram un element, aş fi fost… Nucleu
17. Dacă eram un cântec, aş fi fost… Colind
18. Dacă eram un film, aş fi fost… Gladiatorul
19. Dacă eram un serial, aş fi fost… Numbers
20. Dacă eram o carte, aş fi fost… Biblia
21. Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost… Nemo
22. Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost… Pâine
23. Dacă eram un oraş, aş fi fost… Paris
24. Dacă eram un gust, aş fi fost… Savuros
25. Dacă eram o culoare, aş fi fost… Albă
26. Dacă eram un material, aş fi fost… De bază
27. Dacă eram un cuvânt, aş fi fost… Iubire
28. Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost… Inimă
29. Dacă eram o expresie a feţii, aş fi fost… Meditaţie
30. Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost… Matematică
31. Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost… Avatar
32. Dacă eram o formă, aş fi fost… Armonie
33. Dacă eram un număr, aş fi fost… 7
34. Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost… Gând
35. Dacă eram o haină, aş fi fost… Spiritualitate

1. Ziua cea mai frumoasă: Paştele
2. Cel mai mare obstacol: Minciuna
3. Cea mai mare greşeală: Neatenţia
4. Rădăcina tuturor relelor: Falsul
5. Distracţia cea mai plăcută: Imaginaţia
6. Cea mai mare înfrângere: Trădarea
7. Cel mai bun profesor: Viaţa
8. Prima necesitate: Credinţa
9. Ceea ce te face cel/a mai fericit/ă: Creaţia
10. Cel mai mare mister: Universul
11. Cel mai rău sentiment: Frustrarea
12. Cel mai bun cadou: Surpriza
13. Lucrul cel mai de valoare: Sănătatea
14. Calea cea mai rapida: Cicloida
15. Sentimentul cel mai plăcut: Realizarea
16. O protecţie efectivă: Informaţia
17. Cel mai bun remediu: Dumnezeu
18. Forţa cea mai puternică: Încrederea
19. Persoanele cele mai necesare: Cele dragi
20. Lucrul cel mai plăcut dintre toate: Ochii fericiţi ai copiilor

Îi mulţumesc lui Călin pentru leapşă/ştafetă şi o readresez unui blog pe care îl vizitez constant şi cu mare plăcere - Passion4God. Sunt convins că o să ni se ofere cele mai înţelepte răspunsuri!

IF… by Rudyard Kipling

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you,
If you can trust yourself when all men doubt you
But make allowance for their doubting too,
If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don’t deal in lies,
Or being hated, don’t give way to hating,
And yet don’t look too good, nor talk too wise:

If you can dream–and not make dreams your master,
If you can think–and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two impostors just the same;
If you can bear to hear the truth you’ve spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build ‘em up with worn-out tools:

If you can make one heap of all your winnings
And risk it all on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: “Hold on!”

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings–nor lose the common touch,
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much,
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds’ worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that’s in it,
And…which is more – you’ll be a Man, my son!

Am primit această leapşă de la Crisitan Ianculescu! O întrebare foarte interesantă: ce ne uneşte pe toţi?

Înainte ca să răspund trebuie, sincer, să dau o mică explicaţie… A trebuit să consult DEX-ul ca să constat că leapşă înseamnă “lovitură dată cuiva cu palma” sau numele unui joc de copii (”de-a leapşa”). În cazul dat e vorba anume de acest ultim sens de-a transmite întrebarea de la unul la altul ca in jocul de copii Ii mulţumesc lui Cristian pentru leapşă!

Cel mai interesant e că sunt foarte multe lucruri care ne unesc… În primul rând ne uneşte faptul că locuim pe Terra şi că suntem oameni! În rest trebuie să spun că aceleaşi lucruri, în diverse circumstanţe, ne pot şi uni, dar şi ne pot dezbina… Şi numărul lor este nespus de mare, dacă nu infinit… Sărbătorile ne unesc pe majoritatea, dar la fel pe unii îi pot dezbina pe veci… O tragedie ne îndepărtează de cineva, dar ne poate şi uni, prin durerea comună… Ura comună faţă de cineva sau ceva, îi poate uni pe unii şi îi poate îndepărta pe alţii… În fond, pot continua această înşirare la nesfârşit…

Totuşi, există şi lucruri care, “statistic” vorbind, au o pondere şi o importanţă mai mare în unirea oamenilor: dragostea şi credinţa în Dumnezeu, sentimentele de iubire, dragostea faţă de copii…

În concluzie, cel mai important factor uman care ne uneşte este sentimentul de iubire, în orice ipostază ar apărea el…

Iar pentru Cristian, în special, trebuie să menţionez repetat că ne poate uni şi Reţeaua Matematică Cristian te aştept să aderi la ea, şi să inviţi şi colegii tăi să adere.

Transmit cu plăcere leapşa lui Liviu Chifane, care sunt convins că ne va oferi un răspuns extraordinar la întrebarea de generic – ce ne uneşte pe toţi?