Blogs Home » Arte » Arta » Cuvinte-Sunete-Imagini

Cuvinte-Sunete-Imagini

Blog de scriitor conţinînd articole personale (şi nu numai!) din cele trei domenii sugerate chiar de titlul blogului: literatură, muzică, arte vizuale.



Articole Blog

01. Haihui printre sunete (...și ceva cuvinte, puține) - Oct 15, 2019 9:39:00 AM
În ʼ67, cînd au compus cîntecul ăsta (care rapid va deveni șlagăr mondial, single-ul extras din albumul „Horizon” din ʼ68, vînzîndu-se, pînă azi, în peste 5 milioane de cópii), cei trei frățiori Gibb, cunoscuți, îndeobște, sub titulatura Bee Gees nu văzuseră încă statul Massachusetts dar le plăcuse extrem de mult sonoritatea cuvîntului, așa cum vor mărturisi mai tîrziu. Trupa se născuse cu nouă ani mai devreme (are, deci, vîrsta mea, așadar sîntem, cum s-ar spune pre la noi, leat) iar piesa asta i-a ajutat mult să capete celebritate internațională, poate la fel de mult cum i-a ajutat și pe dragii mei băiuței din numita trupă Procol Harum, printre alte piese de geniu, celebra lor „A Whiter Shade Of Pale”(https://www.youtube.com/watch?v=Mb3iPP-tHdA). 
Habar n-am cînd or fi reușit alde Bee Gees să vadă Massachussets, însă nu asta importă... Aflîndu-mă io cu ceva timp în urmă, tot într-o asemenea splendidă zi de octombrie aurie și blînduță în statul Massachusetts (ex-New England, unde viețuiesc, de vreo șapte ani, fiul meu cu soața lui), mi-am (re)amintit (și) de ei, și de piesa lor (oare cînd oi fi ascultat-o prima oară?), care a devenit, pe măsura trecerii timpului, un fel de imn...Așa cum mi-am (re)amintit și de trupa Boston (https://www.youtube.com/watch?v=t4QK8RxCAwo), despre care voi scrie cu un alt prilej...


02. Gînd în fuior - Oct 15, 2019 9:27:00 AM

„Poţi să te ocupi toată viaţa cu filatelia sau cu o problemă de matematică. Dar ce periculos şi dificil e să iei în serios încercarea de a afla ce e cu tine! Filozoful, der liebe Niemand, acest Neica Nimeni, asta ar trebui să facă.”
Alexandru Dragomir („Crase banalităţi metafizice”)


03. Poemoteca - Oct 15, 2019 9:15:00 AM
Petru Creția(1927-1997)
„Toate coboară și urcă în tristețe. Ea este statornică înstrăinare și întoarcere în sine a ființei, tăcerea din adîncul oricărei muzici, înserarea ce crește cu zorii laolaltă, plînsul abstract al oricărei definiții, esență și ceață, prohod neauzit, vis latent al treazului suflet al lumii, posibil nicicînd împlinit.” („Norii”) 
Trecînd din timpul vechi în neștiut*
 Ca printr-un ochean întors am privit înapoiLa clipa abia dusă, încă vie și puțin rănită:Mici și departe ne vedeam,Foarte prezenți, dar în alt timp ori niciodată,Eram frumoși și tineri (chiar eram)Și nimeni nu ar fi putut să spună cîtă bucurie
Ne locuia și cîtă nuÎn miezul potolit al unei veri și-al unei zileCare devenea deja trecut și viitor.Ca o noapte ascunsă în lumină ne împresuraDurearea care e în tot și nu putea lipsi de lîngă noi,În timp ce se simțea cum murmură în nevăzutApele grele și amare ale unei măriAltfel de neștiut.Din altă parte, ca dintr-un alt, mai aspru, gînd,Venea spre noi, călcînd ușor cenușa clipei și zîmbind,Cu ochii mari, împărătești, Iubirea,Însăși ea, și s-a oprit apoi, privindu-ne cum numai eaȘtie privi, dulce-amar, făpturi atît de pieritoare și pierdute;Destrăinîndu-le desingurîndu-le, iertîndu-le.Știi bine că așa a fost, în timp ce timpul încerca,Doar încerca, să șteargă chipurile omenești și chipulclipei,Dar ce a fost rămîne veșnic ce a fost atunci. 
*din volumul 111 cele mai frumoase poezii, ediție îngrijită de Ofelia Creția, ed. Nemira, 2014

04. Gînd în fuior - Oct 11, 2019 8:08:00 AM
„Pictura mea reprezintă imagini vizibile care nu ascund nimic; ele evocă misterul…misterul nu înseamnă nimic altceva; el este de necunoscut.” René Magritte„Tentaţia imposibilului”
(1928, ulei pe pînză, 103,6x81 cm; colecţie privată)

05. Poemoteca (in memoriam) - Oct 11, 2019 8:03:00 AM
Nicu Vladimir(8 decembrie 1950 – 10 octombrie 1995)

Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Nicu Vladimir și Mircea Florian
(Tulcea, 1974; fotografie de Alex Voican)
punte scurtcircuitată
de-atîta timp murim în șoaptăcu gîndul răstignit în gîtvisînd că s-ar deschide-o poartăîn care să-și dea foc un sfînt
să spună el ce-avea pe sufletși doare ca un cuțit frîntsă ardă el pînă la urletși să-l iubim demitizînd
de-atîta timp prăsim șopîrleși-n amurgu-ăsta ochi apunmustește-o spaimă gri în urmeși-n sîngele unui meci nul
că de-am văzut șezum și plînsumcu lacrimi limpezi de nebunc-un arc voltaic destrămat în pumnși codul drumului e-n fum (și-i fum)
vai vai vai - aici lumina albă zacedestrăbălîndu-se-ntr-un curcubeuși fiecare fiecare-și ia ce-i placeși fiecare zbiară eu Eu EU
de-atîtea ori sporind în calenumărul umbrei te-am aflatam întrebat presimți vreo zareți-a fost răspunsul bla bla b-bla
și cerul către cer se-ntoarceși frate - lutul către lutși orice punte se desfacesub tîmpla celui surdo - mut

Ce de lupi se înconjoară...
 Iată, iată – stropi de îngeri cad în fum,Iată, iată – lupii ies la drum,Iată, iată – aripi grele trec în scrum,Iată, iată – te tocești de-acum.

Cheamă-ți câinii lângă tineLupii vin în cercuri lineLupii cresc în nopți tiptileNu te-ntoarce-acum

Urcă-aripi de fiare arseVremea-ascute foc prin plaseVremea-nnoadă gânduri roaseTaie-ți drum în drum
Cheamă-ți câinii – se-mpletesc șoapte de lut,Culcă-ți pașii – lupii calcă mut,Iată-ți câinii – prin gropi calde se învârt,Lasă-ți câinii – boturi vechi se-ascut.
Învelește-ți râsu-n umbre,Prea-s în drum doar coturi strâmbe –Gheara știe lin să umble,Uită ce și cum,
Lin pe cale urcă-ți urma,Mușuroaiele-și țin gura,Urma-n urmă scapă turma,Primul, la ce bun?
Iată, iată – spini de pândă ard pe crâng,Iată, iată – șoapte arse curg,Iată, iată – călușeii-n joc se frâng,Iată, iată – aerul ți-e strâmt.
Dimineața nu-i senină,Lupii semnul și-l anină,Peste zare din colină,Printre ochi de fum,
Lupii-și flutură iar goana,Haita-ntreagă-și linge rana,Haita lung își sună spaima,Nu te-opri acum.

„Poezia lui Nicu Vladimir, meditativă dar cu impulsuri polemice, are cromatica expresionistă și (paradoxal?!) tensiunea pînzelor unui Gauguin tragic. Din acest amestec, aproape imposibil de reconstruit, se naște autenticitatea unui autor a cărui lacrimă străluminează fără sa plîngă.” Denis Dinulescu
06. Altițe și bibiluri - Oct 10, 2019 12:39:00 PM
* „Dacă e să cădem suficient de mult, mai este asta o cădere?” Lewis Carroll („Alice în țara minunilor”)

* „Creativitatea ne inventează, ne desăvârșește și ne definește lumea. Ne explică și ne deconectează.” John Hegarty (partener fondator, „Bartle Bogle Hegarty”)

* „Fii dumneata însuți. Nu trăi cu teama că vecinul îți este sau nu superior. Dacă ai ceva de spus, spune așa cum poți – și va fi bine! Dacă n-ai nimic de spus, atunci taci – nici asta nu va fi rău. Nu căuta un limbaj nou, ci întrebuințează-l pe al dumitale, adică acela care-ți dă posibilitatea de a exprima exact ce ai de spus. Originalitatea se obține numai atunci când nu o cauți.” George Enescu
* „Genera­ția mea cuprinde doi prozatori excep­ționali, Ștefan Agopian și Mircea Cărtărescu, și un singur romancier în adevăratul sens al cuvântului, Stelian Tănase.” Gheorghe Crăciun
* Nu-mi amintesc dacă eram Abel sau Cain„...după moartea lui Abel, cei doi fraţi se întâlnesc din nou, într-o atmosferă de respiraţie eshatologică, deşi episodul se petrece în deşert, cândva la originile lumii. Cei doi se aşază, aprind focul, în vreme ce soarele coboară şi stelele, încă nenumite, încep să scânteieze pe cer: [La lumina flăcărilor Cain observă pe fruntea lui Abel semnul lăsat de piatră şi, scăpând din mână pâinea pe care o ducea la gură, îl întrebă dacă i-a fost iertată crima. Abel a răspuns: M-ai ucis tu sau te-am ucis eu? Nu-mi mai amintesc: să stăm acum la fel ca înainte. Acum ştiu că m-ai iertat - zice Cain -pentru că a uita înseamnă a ierta. Abel spuse încet: Aşa e. Cât timp ţine remuşcarea ţine şi vina].” Borges (O parabolă)
* Mihail (Mișu) Paleologu (1848–1903), bunicul domnului Alexandru (Alecu) Paleologu, director la „Timpul” în perioada în care Eminescu era redactorul-șef al publicației (1883–1884), povestea despre poet: „Eminescu venea elegant și purta foarte bine, cu dezinvoltură și prestanță, fracul. Iată o prima negare a legendei conform căreia era tot timpul neglijent și i se plimbau insecte pe guler. Ușor timid cu persoanele pe care nu le cunoștea și mult mai îndrăzneț cu doamnele pe care le frecventa, cu care era obișnuit și cărora își permitea să le spună și lucruri foarte decoltate, care îi aduceau un mare succes. Nu era un încruntat, ci un om care știa să râdă și să provoace râsul. Și nu era nici veșnic sărac; altfel cum ar fi putut să-i trimită unei femei de care era îndrăgostit, birje încărcate cu violete de Parma? Cheltuieli nesăbuite, de fapt... săbuite.”
* „Se spune că scrisul e o activitate solitară. Presupune izolare sau chiar o anume deprivare senzorială. În colectiv se fac alte chestii, se sapă șanțuri, se joacă fotbal. Poezia e cu totul altceva. Dacă așa se spune, nu înseamnă că e și adevărat.” Sorin Stoica
* „Mâncarea lor (a bucovinenilor – n.m.) este pe primul loc mămăliga, nedespărţită de suflarea românească, pregătită din făină cumpărată în Moldova. Ca udătură întrebuinţează mai ales lăptării de tot felul: brândă, lapte dulce, acru, unt, smântână etc. Ca mâncare mai de lucs au balmoşul, un fel de mămăligă pregătită în smântână, în loc de apă. Mai mănâncă apoi carne arareori de vită, mai des de mascur sau cârlan; adesea ori taie păsări, cu deosebire raţe şi gâşte, cari de altfel duc viaţa cea mai fericită în sânul apelor, ce le întâlnesc în toate părţile. Hrana este prin urmare îndeobşte bună şi întăritoare”. (Revista Politică, Anul II, nr. 11, Suceava, Octomvrie 1887).
07. Culorile toamnei... - Oct 9, 2019 12:00:00 PM
Iedera. Octombrie, început...


















(fotografii de B.-L.S.)
08. Gînd în fuior - Oct 9, 2019 7:03:00 AM

„Nu poţi prosti cu vorba o pisică așa cum poţi prosti un cîine.”Jerome K. Jerome
09. Poemoteca - Oct 9, 2019 7:00:00 AM

Ultima rugă
La sfîrșit, cu blîndeţeSă fiu purtatDeparte de zidurile puternicei fortăreţe,Departe de încuietorile ferecatelor lacăte,Departe de opreliștile bine închiselor porţi,Să alunec în liniște;Descuiaţi lacătele cu cheia tăcerii,Iar tu, suflete, cu o șoaptă, dă ușile în lături,Cu calm, nu fii nerăbdător!(Ce puternică e încleștarea ta, trup muritor!Ce tare e, iubire, împotrivirea ta!)
Walt Whitman

10. Clin d'oeil - Oct 8, 2019 11:53:00 AM
* Am aflat că nevasta domnului cuc este doamna cucoaie! 

* Am fost la un restaurant atît de scump, încît atunci cînd am vrut să comand felul doi, mi-au cerut buletinul și adeverință de salariat...

* Doi prieteni stăteau pe-o bancă în parc. Unul îi spune ăluilalt:
- Bă, io-n fiecare zi îi mulțumesc tatălui meu că exist! Că, mi-a spus el, atunci,  pe mama ori o durea capul, ori era obosită, ori plictisită ori n-avea niciun chef! 



11. Memento - Oct 8, 2019 11:29:00 AM
Regina Maria a României 29. X. 1875, Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia - 18. VII. 1938, castelul  Pelișor-Sinaia, Regatul României Domnie‎: ‎10 octombrie 1914 – 20 iulie 1927
Cu soțul său, Regele Ferdinand I al RomânieiAbia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare,
însă foarte mândră de ţara mea de baştină,
şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. (...)Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere.
Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea?
 – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.*Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri.
Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare,
să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.
Alături de nepotul său, Regele Mihai I al RomânieiTe binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele,
frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate.
Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită.
 Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării.
Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele
 şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Regina, crinii și marea...*Cuvintele Reginei care însoțesc unele dintre aceste fotografii au fos extrase din testamentul său scris, datat şi semnat cu mâna sa, la Tenka – Juvah, Balcic, în ziua de joi, 29 iunie 1933.
12. Gînd în fuior - Oct 8, 2019 10:03:00 AM
„N-am decît un singur secret: credinţa sinceră că 95 la sută din ceea ce ni se întîmplă nu trebuie luat prea în serios.”
Yehuda Elkana (1934-2012)
13. Jurnal de-a bușilea - Oct 7, 2019 10:01:00 AM

O amintire mică. L-am cunoscut pe Alex Darie pe la începutul anilor ʼ80 ai secolului trecut. Eram, pe atunci, student în anul doi (el era boboc la regie de teatru la IATC, că era cu un an mai mic ca noi) la Politehnica bucureșteană, și luasem inițiativa formării, împreună cu un grup de colegi, a unei mici trupe de teatru a facultății noastre… Nu îmi mai amintesc cum am dat de el (e foarte posibil ca prin mijlocirea colegului și prietenului meu de atunci, Dan Berlogea, fiul dnei Ileana Berlogea, care în acei ani era rector al IATC-ului), cert e că Ducu Darie a venit singur, într-o seară, în sala unde ne strîngeam (la sediul nostru din „Polizu”) și a făcut o primă selecție din mai mulți studenți, pentru viitoarea echipă. Odată stabilită trupa, după mai multe întîlniri (în care făceam, sub atenta sa supraveghere, mișcare scenică și exerciții de dicție), urma să ne fixăm asupra  textului pe care urma să-l interpretăm  în cadrul celei mai apropiate ediții a FACS (Festival al Artei și Creației Studențești, parcă se numea). Ducu ne-a propus un scenariu dramatic alcătuit de el din mai multe fragmente din scrierile lui Ion Băieșu, extrem de spumos și hazos dar care conținea, mai aluziv dar și mai pe șleau, toată gama de înțepături la adresa regimului. Era foarte entuziasmat de ce făceam noi acolo, probabil că era prima lui încercare regizorală cît de cît serioasă și se vedea că pune tot sufletul… Ne dăduse apoi textul fiecăruia, multiplicat la o mașină de scris de nu știu cine, să-l învățăm pe de rost… Ne-am apucat de treabă însă asta pînă într-o seară, cînd am primit pe neașteptate vizita unuia de la ASC (un marțafoi cu meclă de activist, un student din anul cinci, șeful nu mai știu cărei comisii din CUASC, dacă nu cumva o fi fost un și vreun pui de securist), care a stat pînă la sfîrșitul repetiției, după care, pe un ton arogant și cam imperativ, ne-a spus că trebuie să trimitem textul la aprobat, la B.O.B., că altfel nu ne mai lasă să facem repetiții. Am dus textul, fără să ne ofuscăm prea tare și, în scurt timp, am fost chemați, cîțiva dintre noi, la decanat unde ni s-a spus, fără a ni se da prea multe explicații, că să lăsăm „piesa” asta a lui Băieșu, că nu e „reprezentativă” (fără să ni se specifice pentru ce sau cine nu e reprezentativă, deși noi ne cam prinsesem cum stă șpiluʼ) și că dacă vrem, ar fi mai nimerit să formăm o „brigadă studențească”, iar textele să le luăm de la nu știu cine. Cum totți, în frunte cu Ducu, uram grupurile astea de agitație artistică, n-am vrut să facem nici o brigadă și, astfel, de mica noastră aventură teatrală y compris de trupă, s-a ales praful. Cu Ducu m-am întîlnit după aceea de cîteva ori (pe la diverse agape studențești dar mai ales pe la concertele din „Club A”), după care drumurile noastre ne-au călătorit în alte direcții. Cam asta e, pe scurt, mica mea amintire despre Ducu. Dumnezeu să-l ocrotească!




14. Fototeca de dinamită - Oct 7, 2019 9:31:00 AM
Herr Heidegger,
la cabana sa din Todtnauberg, Munții Pădurea Neagră
(Germania)

15. „...emoția unui gînd exprimat...” - Oct 7, 2019 9:15:00 AM
Ion „Nino” Stratan(1.X.1955, Izbiceni, Olt - 19.X.2005, Ploiești, Prahova)«Nu sînt un tip senzual. Sînt un cerebral. Sînt şi un ideatic, dar stările mele sunt afective. Femeia, dragostea sunt atmosferă. O înlesnire a vieţii. O grijă. Este grija pe care femeia o acordă bărbatului singuratic, care atunci cînd scrie are nevoie de linişte, de-o cafea, de-o ţigară. Femeia este un bun conducător de poezie.»«Eu sînt cărţile mele. (...) Ţin la ele, chiar ca la nişte copii, pe care îi mai întrebi din cînd în cînd ce mai fac, deschizîndu-le şi răsfoindu-le.»*Nino alături de mama sa, doamna profesoară Elena Stratan
(fotografie din colecția personală B.-L.S.)„Am locuit 10 ani în București, de care mi-e dor sfâșietor uneori, ca și de alte localități pe care le-am văzut sau nu, de alte catedrale, de alte biblioteci, de alte muzee. După moartea tatălui meu, pilot de încercare pe avion, a trebuit să mă gândesc la sănătatea mamei mele, profesoară de la care am moștenit pasiunea scrisului. Și eu, și soția mea, poeta Letiția Ilea, dorim că părinții noștri să îmbătrînească frumos. Rămâne să fac naveta, când este necesar, la revista «Contrapunct» a Uniunii Scriitorilor. În Ploiești am prieteni remarcabili, precum criticul Nicolae Boaru, eseistul Bogdan Stoicescu, poetul Nicolae Stanciu, filosoful Arthur Teodorescu și gânditorul teologic Ion Mărculescu. Deci, am cu cine comenta lecturile din opera unui geniu de exemplul Domnului Mihai Șora (căruia îi urez cu smerenie un perpetuu «La mulți ani!»). Iubesc Ploieștiul pentru că există un Festival «Nichita Stănescu», de douăzeci de ani, pentru că există teatrul «Toma Caragiu», și regizorul Lucian Sabados, Muzeul de Artă și artistul Valter Paraschivescu, revista «Axioma» a talentatului poet Marian Ruscu, publicația tinerilor, «Atitudini» și adânc în inima mea treimea: Eugen Petri–Mihai Vasile–Martin Culcea, sculptor-regizor-poet. Sunt prieten cu prozatori străluciți, precum Mihai Cochinescu, Ioan Dan Nicolescu și Florin Sicoe. Am un frate întru lirism în persoana stenică a lui Florin Manole. Avem și eu, și Letiția foarte mulți prieteni. Sunt prieten până și cu «Palatul Culturii», cu care mă înțeleg din priviri.”**Ion Stratan* Din volumul Convorbiri la lumina gîndului de B.-L.Stoicescu, ediția a II-a, editura Mythos, Ploiești, 2016** Dintr-un interviu acordat Iolandei Malamen, apărut în „Ziua literară”, 22 octombrie 2005Coperta IV-a a publicației „Revista Nouă” din Câmpina,
închipuită de editorul ei, Florin Dochia 
16. Haihui printre imagini (...și cuvinte) - Oct 7, 2019 8:51:00 AM

„Ansamblul cuvintelor este comparabil, din punct de vedere funcţional, cu cel al articulaţiilor. Limbajul este o mînă căreia trebuie să-i exersezi independenţa degetelor, promptitudinea, folosirea simultană etc. Dar această mînă are 6000 de degete. Uneori chiar supleţea mîinii, deşi, în principiu, făcută numai pentru execuţie, te determină să găseşti efecte de pian şi creează o compoziţie. Urechea se miră de un efect pe care mîna l-a găsit, îl preia, îl încredinţează spiritului care îl gîndeşte şi îl dezvoltă, îi dă un sens, cauze, o profunzime etc. Este un schimb minunat.”

Paul Valery








Sculpturi de Yuichi Ikehata din ciclul Fragment of Long Term Memory



17. Haihui printre sunete - Sep 25, 2019 5:51:00 AM


18. Clin d’oeil - Sep 24, 2019 6:02:00 PM

Un inginer stătea pe un pod și arunca niște cărămizi în apă.Un trecător îl întreabă:
– De ce aruncați cărămizile acelea în apă?
Inginerul răspunde:
– Încerc să înțeleg…
– Ce să înțelegeți?
– De ce o cărămidă, care are formă paralelipipedică, odată aruncată în apă, face cercuri???*– Iar acesta se numește buton, spuse inginerul elevilor și folosește la deschiderea calculatoarului.
– Și de ce se numește buton, întrebă un elev?
– Pentru că, dacă ar fi folosit pentru închiderea calculatorului, el s-ar fi numit butoff.

19. Altițe și bibiluri - Sep 24, 2019 5:26:00 PM
„Toţi bărbăţii adevăraţi sunt tandri. Fără tandreţe, un bărbat devine neinteresant. Amintiţi-vă doar de faptul că mîinile lui vă explorează locuri sensibile.” Marlene Dietrich

20. Memento - Sep 24, 2019 5:21:00 PM
Posibilitatea unei insule...Un scriitor tare drag inimii mele, Michel Houellebecq, s-a căsătorit anul trecut, la 60 (după unii), sau la 62 de ani (după alții), așa cum descrie în cuvinte tandre evenimentul, pe contul ei de pe o rețea de socializare, cîntăreața Carla Bruni...Eh, e doar vîrsta marilor iubiri, nu? A unor iubiri foarte așezate, dacă le pot numi așa... Goethe, Henry Miller (și nu numai!) au trecut fericiți prin asemenea momente nepereche ale vieții lor...Frumoase sunt și versurile poemului„La possibilité d’une Île” ale lui Houellebeck, cîntate de Carla Bruni, pe albumul ei din 2008, „Comme si de rien n'était”.
Et l'amour où tout est facile, où tout est donné dans l'instant, il existe au milieu du temps, la possibilité d'une Île...


21. Clin d’oeil - Sep 20, 2019 7:37:00 AM

„Progresul nu este realizat de către cei care se scoală devreme. Este realizat de oameni leneși care caută căi mai ușoare pentru a realiza ceva.” Robert A. Heinlein„Te poţi scuipa singur fără să deschizi gura.”„Uneori, omul se simte ca un «amin» care nu-şi ştie rugăciunea.”„Prea le înţelegem pe toate; de aceea nu pricepem nimic.”„Doar un poet ar fi-n stare să compună un chestionar adresat lui Dumnezeu.”Stanisław Jerzy LEC
(Din „Myśli nieuczesane” / „Gînduri nepieptănate”; traducere și adaptare din limba polonă de Vasile Moga)
22. Paraponu’ zilii - Sep 20, 2019 7:08:00 AM
„(...) la noi nu există partide politice în sensul clasic al termenului, ci un fel de încropiri clientelare, cu limpezi dimensiuni ascunse și mafiote, fără doctrine, care împărtășesc toate aceeași ideologie bicefală care asociază populismul și cleptocrația. Cele de la putere accentuează pe cleptocrație, cele din opoziție pe populism, dar cum puterea este exercitată pe niveluri – local, regional și național –, e loc pentru toți și la furat și la vorbit degeaba! Pe de altă parte, nu avem motive să ne plîngem – această politrucime n-a fost parașutată de chinezi, nici teleportată de pe Marte, e «dintre noi și pentru noi». Atît am putut noi produce după vreo zece rînduri de alegeri și mai multe schimbări la guvernare!” Liviu Antonesei

„Cine conduce, de fapt, țara asta? Că văd că cine ajunge la putere, susține că puterea e la alții.” Cristian Teodorescu

23. Haihui printre cărți - Sep 20, 2019 6:55:00 AM


„Poate că, așa cum spune ea, trebuie să-mi schimb perspectiva, poate că viața chiar înseamnă mult mai mult decât să iubești pe cineva. Poate că ăsta chiar e un punct de cotitură pentru mine și sunt așteptat să-mi iau în primire locul din linia întâi. Poate că are dreptate.”
Kazuo Ishiguro
(„Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi înserări”)


24. Altițe și bibiluri - Sep 19, 2019 10:46:00 AM
Ce frumoasă e bătrînețea! Ce surprize frumoase îți face ea zi de zi! Ce bine te simți în fiecare dimineață, cînd te trezești cu tot felul de dureri noi în corp!
*La tinerețe nu știi cîte poți să faci, iar la bătrînețe, nu poți face cîte știi...*Nu-ți face griji despre evitarea ispitelor. Pe măsură ce îmbătrînești, te evită ele!* Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei, meriți ceea ce ai! * De cele mai multe ori, să ai liniște este mult mai important decît să ai dreptate...*Nu are nici un rost să-ți programezi viața. Destinul are întotdeauna ultimul cuvînt.* A 11-a poruncă: vezi-ți de treaba ta!* Aceia care mă vorbesc de rău vouă, sînt aceeiași care vă vorbesc de rău mie! * Să gîndești este foarte dificil. E mult mai ușor să judeci.*Femeile sînt îndrăgostite de cultură: dimineața fac circ iar seara joacă teatru!*Nu te maturiza! E o capcană!* Nu mă interesează dacă ajung în Rai sau în Iad. Am prieteni peste tot!
25. Evadatul dintr-o icoană... - Sep 19, 2019 10:14:00 AM


Dragă Doamnă*,
În Istorisirile Hasidice, se spune despre Baal-Şem-Tov: «Aşa cum sufletele erau toate în Adam, în momentul în care acesta s-a apropiat de Copacul Cunoaşterii, sufletul lui Baal-Şem-Tov s-a eliberat şi astfel n-a mâncat deloc din fructele Copacului».Cu cât ma gândesc mai mult la tatăl dumneavoastră, cu atât mai mult mi se pare că era, el însuşi, o excepţie uluitoare, care trebuie că evitase de asemenea printr-un miracol blestemul nostru comun. Poate părea fără sens să afirmi, cu privire la un spirit cu adevărat universal, că nu gustase din fructul blestemat. Acesta trebuie să fi fost totuşi adevărul, întrucât cunoaşterea sa prodigioasă era dublată de o asemenea puritate cum n-am mai întâlnit niciodată. Păcatul originar, atât de evident în noi toţi, nu era deloc vizibil în el, în el care era destul de împlinit şi în care, minunat paradox, se adăpostea evadatul dintr-o icoană. Fie că vorbea despre Finanţe sau Teologie, din el emanau o putere şi o lumină ale căror definire nu-mi aparţine. Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era oarecum astfel. Luaţi în considerare că el, înconjurat de scriitori, n-a avut asemenea aspiraţii, că dorinţa de a avea un renume i se părea de neconceput, că nu a fost în niciun moment sedus de glorie, acea tentaţie a omului decăzut și care îi roade pe toţi muritorii, cu excepţia acelor câteva cazuri izolate care şi-au regăsit inocenţa la extremităţile spiritului. Nu cred că a înmugurit vreodată în el nesănătoasa idee de a fi un neînţeles ; el nu era invidios şi nu ura pe nimeni : respingea chiar posibilitatea de a fi demn de aşa ceva, el nu s-a străduit să fie, el a fost. Într-o zi când, într-un acces de furie contra a ceea ce eu denumeam «nimicnicia noastră nativă», i-am spus că noi n-am fost capabili să producem măcar un sfânt, el mi-a răspuns cu obişnuita sa curtoazie care, atunci, trăda o oarecare vehemenţă : «Trebuia s-o fi văzut pe această bătrână pe care am cunoscut-o într-un sat uitat şi care, după atâtea mătănii şi rugăciuni, marcase podeaua colibei cu urmele genunchilor săi. Adevărata sfinţenie nu are nevoie să se arate şi să fie recunoscută.»Noi n-am fost practic niciodată de acord asupra rolului legitim al ţării noastre, căreia, din masochism sau Dumnezeu ştie de ce, mi-a plăcut să nu-i recunosc niciun merit sau şansă. Pentru mine, datul esenţial, conceptul românesc prin excelenţă era acela de «nenoroc». La acesta mă refeream la toate întâlnirile, cu o insistenţă pe care tatăl dumneavoastră nu mi-o putea bănui ca fiind voită. Am revenit la atac, într-o scrisoare, ultima pe care i-am scris-o ca să-i mulţumesc pentru un studiu pe care mi-l dedicase şi în care cita expresii de rezistenţă autohtone încărcate de sens şi de înţelepciune, dar în care, i-am spus, o omisese pe cea mai importantă, cea mai revelatoare : «N-a fost să fie» — în care eu vedeam rezumatul, formula, emblema destinului nostru.În această dezbatere în care teoriile noastre s-au confruntat, acum nu mai sunt atât de sigur, în retrospectivă, că am avut dreptate. Suferinţa până la turment din cauza lipsei de importanţă istorică a propriei ţări este o infirmitate de literator, un viciu de scrib. Mircea Vulcănescu, deloc expus la asemenea slăbiciuni, nu aprecia, el, decât valorile intrinseci: fie că ţara lui, sau el însuşi, exista sau nu în ochii altora, aceasta nu conta decât pentru el. Şi pentru că era atât de străin de această mândrie nesănătoasă, înţelegeţi cu uşurinţă de ce, în niciun moment, nu l-am văzut trist sau încordat. Întrucât trăia fiecare moment pe deplin, orice era subiect de discuţie devenea un univers. Vitalitatea sa extraordinară transfigura atât problemele cât şi peisajele. Am vizitat ades Parcul Versailles, dar nu l-am văzut cu adevărat decât o singură dată, într-un mod definitiv, de neuitat, înainte de război, când tatăl dumneavoastră ne explica, lui Wendy şi lui Dinu Noica, şi mie însumi, că grădina pe care o admiram din înălţimea terasei era concepută ca o monadă, o monadă dotată paradoxal cu o fereastră, una singură, acest interval care se observa la capăt, între doi plopi, prin care, din acest spaţiu închis, se putea întâlni infinitul. Cu o fervoare savantă ne-a dezvăluit această lume perfectă, marcată totuşi de o ruptură metafizică; el ne făcea, care va să zică, teoria paradisului, din care fără îndoială memoria sa, mai vie decât oricare alta, păstra o amprentă clară. Într-un fel, eram sigur, ne scăpa mereu; este ceea ce iubeam la el. Imposibil de identificat, de susţinut că era aşa sau altfel. Filozof, el a fost, nu încape îndoială. În acelaşi timp, el era mult mai mult decât un filozof. El era în mod miraculos orice. Nu există subiect pe care să nu-l trateze cu promptitudine şi rigoare. Nu mică mi-a fost mirarea când mi-a spus într-o zi că tocmai scrisese, pentru nu ştiu ce enciclopedie, un text lung și detaliat despre primul război mondial! El a consacrat luni după luni, fără a avea sentimentul că-şi iroseşte timpul sau că a abordat un sector extern, nedemn de el. Niciodată nu s-a coborât să regrete, atât de mare-mi părea a fi secretul său, secret pe care, vă mărturisesc, îmi doream atât de mult să i-l pot smulge. «Refuzul nedeterminat de a fi ceea ce sunt», nu, el n-ar fi subscris la deviza lui Valéry; a sa era mai degrabă: «Acceptarea nedeterminată de a fi orice, de a fi totul», acceptarea sau, dacă doriţi, bucuria. Nu mi-l pot imagina pe tatăl dumneavoastră în disperare. Dar pe de altă parte, mi se pare greu de crezut că n-a cunoscut chinul. El, atât de deschis, atât de pregătit să înţeleagă totul, el nu era totuşi destinat din fire să conceapă infernul, şi încă şi mai puţin sa coboare în el. Ceea ce vreau să vă spun este că din toate spiritele pe care le-am iubit şi admirat, niciunul nu mi-a lăsat, atât de mult ca tatăl dumneavoastră, o amintire atât de întăritoare: îmi este îndeajuns doar să-mi amintesc imaginea lui, de o claritate tulburătoare, ca să găsesc imediat un sens nebuniei de a fi şi să mă împac cu cele de aici.Emil CioranParis, 20 Ianuarie 1966* Scrisoare către Viorica Maria Elena Vulcănescu
(Traducere de Margareta Ioana Vulcănescu. Publicată în „Revista de istorie si teorie literară”, an XXXVI, nr. 3-4, iulie-decembrie 1988, p. 193-195, 196)