VALU(L)

Despre necesitatea reformei învăţământului se scrie mult. Autorii articolelor sunt diverşi: de la elevi, studenţi şi profesori, la rectori şi demnitari de stat. N-am citit tot acest “noian” de articole şi poate că ceea ce vreau să spun nu va ţine cont de tot ce s-a scris. Doresc să-mi exprim doar părerea într-o problemă cardinală pentru orice societate civilizată – învăţământul.

E surprinzător să constaţi că în majoritatea articolelor lipseşte ceva esenţial… Nu cred că e o lacună ce se datorează superficialităţii sau incompetenţei autorilor. E altceva… Se citesc printre rânduri orgolii şi interese. Orgolii, cel puţin în sens de paradă – uite cine suntem noi… Interese – se argumentează cumva deţinerea îndelungată şi sterilă a unor funcţii importante, fără vreo contribuţie substanţială la îmbunătăţirea situaţiei din învăţământ.

Se analizează structura şi conţinutul curriculumurilor. Se ţin dispute referitor la compartimentele/tematica ce trebuie să intre în curriculumuri. Se discută metodologia…

Dar de fapt ar trebui să se înceapă în primul rând de la profesor. El e motorul…

Vrem un învăţământ performant – ne trebuie profesori foarte calificaţi, şi e de dorit – talentaţi.

Trebuie să se înceapă, după părerea mea, de la asigurarea unor condiţii în care cei mai talentaţi studenţi ar veni după absolvire în învăţământ. Ridicând prestigiul profesiei de pedagog, va avea de câştigat întreaga societate…

Ca să fiu explicit voi recurge la exemple, pilde şi comparaţii.

Să abstractizăm situaţia şi să ne imaginăm tot contingentul studios ca o mare orchestră, iar contingentul pedagogic – dirijorul. Evident că o orchestră bună are nevoie de un dirijor bun. Oricât de bune ar fi instrumentele, piesele alese, partiturile, programele (curriculumurile) etc. fără orchestranţi buni, ele sunt doar nişte accesorii. Şi oricât de buni ar fi membrii orchestrei, fără un dirijor bun – o orchestră bună e greu de imaginat. Nu prea multe Orchestre Lăutarii sunt în lume. Un Nicolae Botgros e tezaur naţional…

Ne putem imagina contingentul studios ca o echipă de jucători, iar contingentul pedagogic – o echipă de antrenori. E un proces incontinuu de antrenament şi de competiţie între ţări. Oricât de bune ar fi accesoriile, oricât de buni ar fi jucătorii, succesul notoriu se realizează, de regulă, cu antrenori buni. O echipă de gimnastică a României a fost şi este în top şi datorită unor antrenori excepţionali: Bella Caroli, Octavian Belu…

Sunt ţări foarte bogate, care nu se pot lăuda mai cu nici o performanţă în domeniile intelectuale. De ce? E aceeaşi cauză – pedagogul.

Fosta URSS avea pe timpul lui Stalin cea mai progresistă constituţie (curriculum). Erau şi coduri de legi (obiectele de studiu) extraordinare. Era şi un singur “pedagog” – Stalin. El educa în felul său. Exemplul “pedagogului” Ceauşescu – e din aceeaşi “operă”.

În SUA, Franţa, Marea Britanie, Constituţia este “pedagogul” suprem.

Trec la concluzii…

Pentru a avea un sistem de învăţământ performant se cere o reformă complexă, care ar ţine cont de toate componentele sistemului:

1. Concept al învăţământului/educaţiei,
2. Cod al învăţământului/educaţiei,
3. Finanţare şi condiţii de lucru bune,
4. Prestigiu în societate,
5. Un sistem care ar canaliza cele mai bune şi mai talentate cadre în învăţământ,
6. Chemarea la lucru a celor mai bune cadre din străinătate,
7. Stagii periodice a cadrelor din învăţământ nu numai în ţară, dar şi peste hotare,
8. Curriculumuri, manuale, accesorii necesare în învăţământ, de cea mai înaltă calitate,
9. etc.

Lucrurile trebuie analizate şi din perspectiva dinamică. Sistemul de învăţământ este ca o corabie – un Titanic. Corabia nu trebuie lăsată în derivă, ci condusă cu mare dibăcie… Se conştientizează situaţia actuală, se stabileşte cea dorită. Printr-un control optim se realizează trecerea.

Nu-mi propun să dau în acest scurt eseu o soluţie atotcuprinzătoare pentru reformă. E doar un punct de vedere, o perspectivă, asupra problemei.

Mai ales că este şi o altă mare problemă – cea a cadrelor de conducere (concretizez – a unor cadre…), care asemenea caracatiţelor îşi întind “tentaculele” în sistem, urmăresc totul ce se petrece şi strivesc din faşă orice încercare de asanare, care le-ar ameninţa cumva beneficiul personal… Că se urmăreşte totul, e cert. Ca dovadă servesc actele de stat desecretizate de curând în premieră în Moldova… Din acele acte se vede clar că nu sunt promovate neapărat cadrele calificate şi talentate. Sunt promovate cadrele comode, servile şi loiale…

E o mare onoare să fii alături de membrii Orchestrei Lăutarii, de cei din echipa de gimnastică a României…

Să ne imaginăm o clipă că avem o echipă “campioană” în învăţământ… Cu cât respect ar fi trataţi membrii ei, adică toţi cetăţenii ţării, de către oricine în lume… Ah, ce plăcut e să visezi…

Dan Dungaciu vine azi la Vocea Basarabiei cu un editorial interesant, pe care ţin să-l prezint cititorilor blogului meu. Adresa sursei:
http://www.voceabasarabiei.net/index.php?option=com_content&task=view&id=7388&Itemid=1475

“Publicaţia TIMPUL de la Chişinău a readus salutar în dezbaterea publică, direct sau indirect, două teme cruciale pentru modul de abordare a relaţiilor dintre cele două maluri ale Prutului. Pe de o parte, recuperarea şi revizuirea memoriei interbelice a acestei relaţii (vezi articolul despre „palma jandarmului” versus „glonţul sovietic”). Pe de alta, dificultăţile inadmisibile ce apar astăzi în funcţionarea eficace a relaţiei Bucureşti-Chişinău (vezi cazul Acordului de mic trafic). Aparent disparate, cele două problematici sunt periculos de apropiate. Nu doar pentru că vor fi puse, abuziv, în paralel de către cei care nu vor ca relaţia bilaterală să funcţioneze senin, dar şi pentru că, indirect, favorizează astăzi perpetuarea unor clişee – mai periculoase decât cele de ieri – despre prestaţia Bucureştiului în stânga Prutului. Dar să le luăm pe rând.

Activitatea Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din RM, numită şi „Comisia Ghimpu”, repune pe tapet o temă esenţială, mereu trecută în penumbra dezbaterilor de partea oficială sau oficioasă a istoriografiei de extracţie sovietică de la Chişinău – atrocităţile comise de regimul comunist de ocupaţie. Recentele apariţii în presă ale unor voci autorizate ce vorbesc despre numărul real al basarabenilor care au decedat prin înfometare, au fost deportaţi sau executaţi (peste 300 de mii) nu pot fi ignorate sau trecute cu vederea. În plus, istoria recentă a acestui spaţiu va trebui serios reevaluată, indiferent cât de persistentă rămâne în mentalul public „palma jandarmului român”. Chiar şi pentru acei care încă se încăpăţânează să creadă în ea neclintit, dilema ridicată de Constantin Tănase în ceea ce priveşte consecinţele ocupaţiei sovietice rămâne imposibil de evitat: „Voi ce aţi fi preferat – o palmă sau un glonte în cap?… Să nu uităm niciodată: palma jandarmului român a salvat de la moarte sute de mii de basarabeni”. Fie şi numai din această perspectivă (care a primit, de altminteri, o nuanţare ulterioară chiar în paginile aceluiaşi cotidian), reevaluarea celui mai puţin discutat interval istoric din spaţiul dintre Prut şi Nistru va trebui făcută.

Nu e cazul să o facem noi aici. Dar câteva chestiuni rămân esenţiale pentru conturarea unui cadru just, în care discuţia despre interbelicul românesc trebuie purtată. Moştenirea ţaristă lăsa în 1918 o Basarabiei cu o populaţie preponderent ţărănească: 13% urban, 87% rural, iar dintre cei 56,2% de români, doar 31,5% trăiau în oraşe. Gradul de alfabetizare al provinciei era extrem de redus, procentul cel mai mic fiind al românilor. Compatibilizarea instituţională a fost problema cea mai dură cu care s-a confruntat administraţia românească atunci. Funcţionarii treceau greu Prutul, iar cei din Basarabia, urmaşii vechiului regim, boicotau masiv iniţiativele Bucureştiului şi refuzau să vorbească altă limbă decât rusa. În aceste condiţii, trei sunt tipurile de „administratori” care ajung în Basarabia după 1918: apostolii, aventurierii şi pedepsiţii.

Apostolatul îl fac, înainte de toate, dascălii. Numărul şcolilor primare din Basarabia a crescut simţitor după Unire, iar despre acest fenomen au scris frumos şi competent istoricii de la Chişinău. Un absolvent de Sorbona, de pildă, în calitate de „luptător” şi „intelectual”, vroia să predea italiana şi franceza în Basarabia pentru a aduce românii rusificaţi şi burghezia rusă mai aproape de limba şi cultura română, latină ca fond. Proiectul educaţional declanşat şi derulat de apostoli peste Prut a fost de succes: sintagma „şcoală la români” s-a bucurat de consideraţie o perioadă lungă, chiar şi anii ‘50-’60 în ceea ce devenise RSSM.

Aventurierii sunt categoria inevitabilă în acele circumstanţe. Fără să ştie mare lucru despre ce se petrece acolo, cu o mentalitate de conchistadori, de colonişti imperiali în Africa (sintagma s-a folosit explicit), se duc în Basarabia şi încearcă lovituri spectaculoase. Numărul lor nu este însă semnificativ, iar fenomenul dispare treptat după câţiva ani.

Pedepsiţii Vechiului Regim care ajung în Basarabia sunt categoria cea mai popularizată de istoriografia sovietică (apoi moldovenistă). Trimiterea funcţionarului public, a soldatului sau jandarmului în Basarabia pentru incompetenţă sau încălcarea regulamentelor era o practică frecventă în epocă. Nu erau de fiecare dată sau obligatoriu rău intenţionaţi, dar nu vroiau sau nu ştiau ce să facă. Lipsa de comunicare şi de înţelegere a zonei sau excesul de zel sunt cauze care trebuie să fie şi ele cuantificate în conturarea unei imagini nu tocmai favorabile şi, ulterior, abundent manipulată ideologic.

Dezvoltarea Basarabiei interbelice este incontestabilă. Dacă înainte de 1918 nu exista nicio şcoală românească, după 1918 s-a produs o adevărată „revoluţie culturală”, după cum avea să spună Alexandru Boldur. Numărul şcolilor creşte sensibil, astfel că, în ianuarie 1939, existau 2718 şcoli, cu 7581 de învăţători şi 346.747 copii. Progresul industrial a fost şi el evident: dacă înainte de război existau 207 stabilimente industriale care produceau 250 milioane de lei; în 1932 existau deja 213 fabrici care produceau 800 milioane de lei. S-au înfiinţat bănci: Banca Basarabiei (1920) cu sucursale peste tot; Banca Dacia, Banca Românească, Banca Uniunea Română, Banca Iaşilor, Banca Viticolă a României, Banca Moldova etc. Comerţul s-a dezvoltat şi el: în 1938, existau peste 20.576 de firme individuale şi comerciale, dar structura etnică s-a păstrat: 5209 româneşti (17%), 8136 evreieşti şi 5584 de alte naţionalităţi. Înapoiata provincie ţaristă a Basarabiei avea să resimtă cel mai puternic şocul proiectului de modernizare derulat la scara României Mari în domeniul comunicaţiilor şi al transportului. După război exista în Basarabia o cale ferată deplorabilă (plus ecartament diferit de cel românesc, la fel ca şi astăzi). Progresul a fost evident şi cuantificabil. În 1919, drumul Galaţi-Chişinău se făcea în 19 ore – în 1938 se făcea în opt ore; dacă, înainte de război, în Basarabia circulau 29 de locomotive, în 1920 circulau 130. România a fost printre primele ţări din lume care a folosit transport aerian, în Basarabia construindu-se trei aeroporturi – la Chişinău (1921), Cetatea Albă (1935) şi Ismail (1935).

Nu este cazul să mai stăruim asupra acestei chestiuni. Ar fi suficient, pentru a ilustra importanţa crucială a intervalului interbelic pentru românii-moldoveni din stânga Prutului să cităm aici sentinţa definitivă a omului de cultură Valentin Mândâcanu: „Fără interbelicul românesc, RM ar fi fost astăzi o Transnistrie mai extinsă…”. În termeni mai tehnici, vom conchide că intervalul interbelic a fost primul proiect de modernizare europeană a spaţiului dintre Prut şi Nistru.

Paradoxal, tocmai când reevaluarea ocupaţiei sovietice deschide uşile unei dezbateri oneste despre intervalul interbelic, apare o miză nouă, care oferă doritorilor de a bloca respectivele reevaluări şi dezbateri muniţie nesperată. În locul „jandarmului român” de ieri va fi aşezat, tacit sau explicit… „birocratul român” de astăzi. Şi el va deveni, pentru perpetuatorii de ieri ai mitului ocupaţiei româneşti, chintesenţa dezinteresului, a dispreţului şi a lipsei de consideraţie a Bucureştiului faţă de basarabeni! Asta este miza reală a bâlbelor inexplicabile ale unor decidenţi din România în ceea ce priveşte, de pildă, gestionarea Acordului de mic trafic la frontieră. Dar acesta este un subiect la care vom reveni cu alt prilej.”

După ce primăvara ne-a zâmbit, ne-a luminat ochii şi ne-a încălzit inimile, s-au întors ninsorile… Baba Dochia îşi scutură cojoacele… Fulgi imaculaţi  cad lin din cer… Şi totuşi, zâmbetul primăverii e în suflet… Feeria revenirii naturii la viaţă acuş, acuş începe…

Ieri, la Radio Noroc, prezentatorul le-a propus ascultătorilor un test. Se cerea de găsit un număr în baza unei legităţi care putea fi stabilită dintr-o consecutivitate de operaţii aritmetice. Era spre sfârşit de emisiune. Când am reuşit să fixez datele testului şi am aflat numărul de mobil la care trebuia trimis mesajul cu răspunsul, timpul emisiunii a expirat. S-a dovedit că au trimis răspunsuri corecte 23 de ascultători. Câţi au trimis răspunsuri incorecte – nu s-a comunicat. Un lucru e cert – nu primul care a trimis răspunsul corect a câştigat. De fapt nici nu era acel scop. Probabil,  mai mult se dorea o “colectare” a unei sume cât mai frumuşele de la acei care au răspuns provocării. Nu e o crimă în aceasta, dar mi se pare că ar fi corect ca să se specifice clar în regulile concursului că se colectează toate răspunsurile şi la sfârşit de emisiune, din cele corecte se alege învingătorul… Altfel, se creează mai mult impresia unei şmecherii şi nu a unui concurs…

Acelaşi test l-am văzut şi în blogosferă. Din păcate nicăieri nu se face referinţă la sursă. În calitate de informaţie, dar şi pentru satisfacerea curiozităţii prezint testul într-o variantă modificată.

Fiind adevărate operaţiile:

2+3=10,
7+2=27,
6+5=55,
8+4=96,

se cere rezultatul pentru:

9+7= ?

Ziarul rusesc “Взгляд” a difuzat informaţia despre posibilitatea unui cutremur devastator în România! Vezi:

http://vz.ru/news/2010/3/1/380074.html

Conform ziarului, seismologii români avertizează că în zona munţilor Vrancea se observă o activitate tectonică asemănătoare cu cea din munţii din Chile. Se face referinţă la un interviu acordat de profesorul Mircea Rădulean postului TV “Antena 3″, în care se afirmă că în rezultatul analizei poate fi prognozat, la o dată incertă, un cutremur în Vrancea, unde există două segmente active şi independente.

Profesorul consideră că populaţia României trebuie preîntâmpinată despre posibilitatea unui cutremur devastator, care ar putea fi mai dezastruos decât cel de pe 4 martie 1977, în care au decedat circa 15 mii de oameni. Numărul de oameni decedaţi este greşit. În realitate au decedat 1578 de oameni.

Potrivit ziarului, seismologii români indică că în decursul anului trecut s-a observat o activitate seismică sporită. Dacă anterior, pe teritoriul României se observau anual circa 10-15 cutremure de putere 2-4 grade, din aprilie anul trecut numărul lor s-a dublat, iar în lunile ce-au urmat – s-a triplat.

Opinii similare au fost exprimate şi de alţi specialişti, dar şi de persoane publice. Astfel,  dr. Sorin Oprescu, primar general al municipiului Bucureşti, consideră că în cutremur ar putea să moară peste 500 de mii de persoane doar în municipiul Bucureşti.

În zona munţilor Vrancea au mai fost înregistrate cutremure puternice pe 31 august 1986 (7-8 grade) şi 30-31 mai 1990 (6-7 grade). O listă a cutremurelor din România din ultimii 100 de ani poate fi găsită pe adresa:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5634220-video-arhiva-cele-mai-puternice-cutremure-din-romania-ultimilor-100-ani.htm

În acest context apare o logică întrebare: ce trebuie să facem noi, oamenii simpli, ca să diminuăm efectele unui posibil dezastru? Cum să ne comportăm? Cum să ne protejăm? Să nu mai intrăm în case? Sunt întrebări la care unul dintre răspunsuri este: trebuie să ştim cum să ne comportăm în cazul în care s-ar produce un asemenea cutremur! Şi atunci revenim  din nou la întrebarea:  Cum trebuie să ne comportăm în cazul că suntem surprinşi de un mare cutremur?

Nu e cazul de a provoca o panică sau isterie în societate. E necesară o infomare a populaţiei despre diverse soluţii în cazul unui cutremur. Şi aceasta trebuie făcut înainte şi nu după. Îmi aduc aminte perfect de cutremurele din 1977, din 1986 şi cel din 1990. Campania de “informare” a maselor s-a făcut după evenimente. De această dată ar fi bine ca să fie informată populaţia despre recomandări şi soluţii  înainte de…

P.S. Ieri, 5 martie 2010, în Chile a fost destituit din post unul dintre demnitarii care trebuia să informeze populaţia despre pericolul de ţunami şi n-a făcut acel lucru la timp…

P.P.S. Azi, 10 martie 2010, în cadrul emisiunii “Ştirile ProTV”, Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, a dat explicaţii referitoare la importanţa pereţilor de rezitenţă din casele de locuit. Mulţi dintre proprietarii de apartamente au făcut schimbări în apartamente, însoţite de modificarea sau chiar dărâmarea pereţilor de rezitenţă, slăbind astfel rezitenţa întregului imobil. Nereferindu-se la o dată oarecare, Gh. Mărmureanu a afirmat că în România va fi un puternic cutremur…

P.P.S. Un nou seism cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter s-a produs joi dimineaţă, 11 martie 2010, în Chile. Cutremurul a fost măsurat de Institutul American de Geofizică la ora locală 11.39 (16.39 ora României). S-a produs la o adâncime de 35 kilometri şi la 137 kilometri sud de Valparaiso şi 147 de kilometri sud-vest de Santiago. Potrivit AFP, cutremurul s-a resimţit în mai multe oraşe din centrul statului Chile, printre care şi în capitala Santiago, plus oraşul de coastă Valparaiso, unde se află sediul Parlamentului şi unde a fost învestit preşedintele Sebastian Pinera. Cutremurul a avut trei replici puternice (printre care una de 6,9 pe scara Richter), care au fost resimţite în mai multe oraşe din centrul Chile. A fost emisă o alertă de tsunami iar seismele au provocat panică înainte de învestirea preşedintelui ales, Sebastian Pinera.

Pe site-ul AŞM a fost publicat azi articolul “Acad. Gheorghe Duca mulţumeşte Guvernului şi presei pentru desecretizare”. E o noutate pentru Republica Moldova când se publică documente de stat cu “parafa” “Secret”. Cândva acad. Gh. Duca a candidat la funcţia de preşedinte al R. M. şi nu a acumulat nici un vot. Dar, cel puţin i-a făcut un serviciu fostului preşedinte Voronin. Urmărim acum cu interes sporit evoluţia domnului preşedinte al AŞM.

Documentele desecretizate pot fi găsite pe adresele:

http://www.secret.gov.md/md/desecret/

http://www.secret.gov.md/md/demers/

http://www.secret.gov.md/md/hotariri/

Vă urez succes în studiul lor!

Sănătate şi numai bine!

Portalul de ştiri Unimedia a difuzat azi o ştire în care prezintă binecunoscutul cântec în interpetarea artiştilor de la opera poloneză. Am căutat pe YuoTube şi am găsit o variantă asemănătoare postată tocmai pe 9 iunie 2007  Se cere simţul umorului când vizualizezi clipul

Mai interesantă mi s-a părut versiunea vietnameză expusă pe YouTube pe 10 iunie 2007.

Există şi multe alte versiuni ale acestui cântec…

Şi ştirile cu “vârstă” înaintată pot fi uneori la fel de bune ca şi un vin de la o roadă de mulţi ani în urmă

Vine revizorul…?

Nu e vorba de piesa lui Gogol şi nici de un revizor ca atare… Mă refer la faptul că mai rămân 5 zile de votare în cadrul Festivalului Blogovăţ 2010 şi fiecare dintre concurenţi urmăreşte traficul de pe propriul blog. Recunosc, că în măsura posibilităţilor oferite de portalul TB, gazda blogului meu, urmăresc şi eu traficul. Cu nerăbdare, dar şi cu emoţii aştept venirea celor 5 “revizori” din Juriul Festivalului. Mă veţi întreba cum pot să depistez dacă au venit ei ori nu…? Nu prin intermediul IP-rilor lor, fiindcă nu le cunosc şi, mai mult, vizita lor ar putea fi efectuată şi de la calculatoare ocazionale. Mă refer la faptul că membrii juriului probabil vor parcurge din “scoarţă” în “scoarţă” blogul, vor vizita toate paginile, vor citi articolele, vor… Adică pentru o apreciere obiectivă a conţinutului unui blog, pentru a simţi specificul lui, tonalitatea etc.,  se cere un efort considerabil şi care va fi foarte vizibil. Chiar dacă sunt servicii cu plată care oferă IP-ri invizibile, nu cred că membrii juriului vor folosi asemenea IP-ri. Prin urmare, cel puţin pe blogul meu, revizorii nu au fost deocamdată… Eu nu i-am “văzut” Stau şi “tremur” în aşteptarea lor, iar ei tot nu vin şi tot nu vin… Veniţi dragi revizori mai repede!!! Nu mă ţineţi în stare de preinfarct

Un alt motiv de îngrijorare este legat de contabilitatea voturilor… Stau şi mă întreb ce înseamnă următoarele:

“Votul poporului este echivalentul la suma acumulata în urma votării cititorilor şi a blogherilor, în raport de 2 la 3. Blogul cu cea mai mare notă acumulată va fi alesul cititorilor.”

Sincer să spun nu prea înţeleg: e vorba oare că fiecare vot al unui cititor este echivalent cu două puncte, iar al unui blogher din concurs – cu 3 puncte? Iar nota luată de un blog este egală cu suma tuturor punctelor? Nu ştiu cert, dar presupun că poate fi aşa

Alt moment fericit pentru unii şi mai puţin pentru alţii  este legat de lista afişată pe site-ul Festivalului. Eu, ca participant la concurs, cu mare greu mi-am găsit blogul, dar şi să mai voteze cineva pentru el de acolo – e puţin probabil… Pe TB, unul dintre blogherii mai şugubăţi a şi pus rămăşag că o să câştig ceva, la paştele calului Of, de-ar veni mai repede acel paşte

În final de articol voi menţiona că e importantă participarea la concurs. Te mobilizează!

Totuşi, atâta timp cât revizorul n-a venit, e mare “tămbălău” în suflet…

Sănătate şi numai bine, dragă cititorule! Nu-i important să câştigi, e important să participi

P.S. Sper că membrii juriului au simţul umorului… E doar o pastila, aruncată pe aripile vântului…

- Există miracole?
- Da! Muzica e miracol!

- Toată muzica?
- Cea compusă de magicieni!

- De cine?
- De Eugen Doga, spre exemplu!

- ?
- E splendidă! Ansamblul de Acordeonişti al Şcolii Muzicale nr. 3 a luat cu el Premiul Mare la I-l Festival European al Ansamblurilor de Acordeonişti din Praga, depăşind colective de maturi din Germania, Franţa, Rusia…

- E unicul miracol?
- Nu! Şi dansul e miracol!

- Orice dans?
- Nu! Cel dansat cu inima!

- ?
- Cu inima copiilor care surprind pedagogii şi părinţii la serata de absolvire printr-un maiestos dans/balet ce scoate lacrimi de admiraţie…

- Sunt unicele miracole?
- Nu! E miracol când două inimi gemene se întâlnesc în univers, când vibrează în rezonanţă coardele sufletelor gemene!

- Care e cel mai mare miracol?
- Dragostea!

- ?
- De exemplu… povestea de iubire dintre doi tineri, născuţi în zile gemene – 28 şi 29 februarie, care se regăsesc pe meleaguri îndepărtate!

- ?
- Care trezesc admiraţia tuturor, inclusiv a profesorilor de la cele mai prestigioase Universităţi din Franţa. Când profesorii sunt onoraţi să aibă aşa studenţi, de la care au şi de învăţat!

- ?
- Când povestea de iubire e în oraşul tuturor îndrăgostiţilor…

- ?
- Când vor trece ani şi ani… şi urmaşii vor transmite din gură în gură frumoasa istorie de iubire dintre… Aurica şi Dorin!

Să ne fiţi sănătoşi, să aveţi cele mai frumoase succese în toate domeniile de activitate, să vă realizaţi plenar în viaţă! Norocul şi flacăra iubirii să vă însoţească mereu!

Vă iubim mult,

Mihai şi Evelina,
Mami şi Tati.